Taramul indepartat roz

A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Hanna. Desigur, erau multe fetițe de vârsta ei, cu alte nume, dar povestea noastră e despre un tărâm despre care am mai auzit, însă pe care nu l-am vizitat niciodată. Hanna trăia în Regatul Roz. Era singura fetiță care trăia într-o lume roz. Zâmbetul ei era roz, rochițele, jucăriile, bicicleta, unghiile, toate erau roz și erau numai ale ei. Cei care vroiau să intre în lumea ei, trebuiau să se conformeze regulilor Regatului Roz. Unii reușeau, alții nu, și Hannei îi era foarte ușor să facă diferența între cei care intrau pe tărâmul ei cu gânduri roz și cei care aveau alte gânduri.

Dar s-a întâmplat, că într-o bună zi, în timp ce se plimba prin regat, a întâlnit-o pe Ada, Prințesa Culorilor. Hanna a ignorant-o, și a trecut mai departe cu bicicleta ei roz. Ada era blândă și răbdătoare, iar foșnetul straielor ei colorate era ca un murmur care înveselea tot ce atingea. Hanna se îndepărtase de Prințesă, iar inima îi bătea pripit în piept. Era hotărâtă să își apere Regatul Roz de orice culoare nepoftită și dacă va trebui se va război chiar și cu Prințesa, care, de altfel nu avea nicio intenție de a declara război.

Hanna se opri din goană, se întoarse și văzu în depărtare ceva cu un fâlfâit de aripi. Erau niște aripi străvezii prin care lumina reflecta mii de culori. Hanna nu se lăsă înduplecată de priveliștea ademenitoare. Însă acel fâlfâit deveni tot mai puternic și mai puternic și se transformă într-un vânt, gata să distrugă tot regatul Roz. Hanna alergă să își salveze animăluțele care îi erau supuse și să își strângă la piept rochițele roz. Dintr-o data își dădu seama că era neputincioasă în fața Vântului Timi și atunci se gândi să îi ceară ajutor Prințesei Culorilor, dar vai! Nu se mai putea desluși nimic. Vântul Timi amestecă toate culorile și totul părea ca o paletă mare a unui pictor.

Hanna amuți pentru o clipă. Își văzu ruinată lumea ei roz. Adună de ici, de colo rămășitele norișorilor roz, a elefanaților, a florilor și tot mai avea ea roz pe lume. Până și bicicleta îi era invadată de plante multicolore.

Pe neașteptate izbucni într-un râs vesel, multicolor. Vru să sară în brațele Vântului Timi, să se înalțe în văzduh, sa ia aripile Prințesei Culorilor. Vântul și Prințesa se uitară unul la altul, nedumeriți de voioșia Hannei. Nu vroiau să cucerească Tărâmul Roz fără luptă, vroiau doară să ceară permisiunea ca și celelalte culori să aibă unde locui, să fie împreună și să facă alte culori.

Hanna le explică de schimbarea bruscă din inima ei. ”Lumea Roz poate fi adeseori plictisitoare și monotonă, și pentru că acuma sunt mare, sunt gata să accept provocările culorilor.”
Continue reading