Armonii pentru colind

Era dimineață, un început de decembrie cu cer plumburiu când soarele rareori își mai trimitea razele luminoase. Păpușile amorțite priveau trecătorii grăbiți. Rareori se mai opreau în fața vitrinelor pentru a le admira. Abia se dezmeticiseră din somn și știau că mai aveau câteva ore bune până ca magazinul să se umple de forfotă.
– Deja s-a pus praful pe rochia mea, spuse tristă o păpușă elegantă, cu un păr auriu.
– Înseamnă că ești demult aici? Întrebă blând o păpușă moală, din burete cu un păr galben strălucitor.
– Da, sunt de ceva vreme. Au vrut să mă ia intr-o zi, dar până la urmă au renunțat. Probabil că viitoare mea stăpână m-ar fi stricat. I-am auzit discutând în fața vitrinei.
– Da, nu ești genul care să poți fi aruncată pe jos sau dusă în excursii. Ești prea elegantă, interveni o alta, cocoțată pe o cutie mare.
Așa sporovăiau păpușile între ele, imaginându-și unde vor pleca, cum va fi noua stăpână, dacă vor fi îngrijite, sau uitate pe raft, dacă vor fi aruncate sau mâzgâlite cu acuarele și carioci. Auziseră și ele tot felul de întâmplări de la suratele lor mai mari.
În timp ce povesteau, amuțiră dintr-o dată. Nici nu observaseră că cineva se oprise în fața vitrinei și le studia atent. Era o fetiță cu părul lung, cu o căciuliță draguță, într-un paltonaș elegant. Păpușile stăteau nemișcate cu suflarea întretăiată.
-Riana! Se auzi un glas din departare. Vino, nu rămânea în urmă. Și fetița plecă.
A doua zi, păpușile erau în aceeași formație, cu excepția unei păpuși mici, care nu stătuse prea mult cu ele. Riana le vizită din nou pe păpuși, și făcu așa aproape în fiecare zi, fără să spună nimic. Păpușile nu putură să își dea seama pe care o îndrăgea mai mult. Dar, într-o bună zi, intră în magazin. Le luă pe rând în brațe, le mângâie delicat și le puse frumos la loc. Riana era diferită de celelelate fetițe care trecuseră până atunci în magazin și păpușile începură să se însenineze, dorind mult să fie alese de ea. Dar nu, nu luă pe niciuna dintre ele. Dar a doua zi iar veni, iar le luă în brațe, și le mângâie.
– Care îți place? Se auzi un glas în spatele fetiței.
– Toate îmi plac. Spuse Riana fără să clipească.
– Bine, le putem lua pe toate trei.
Păpușilor nu le venea să creadă că vor pleca împreună. Erau nerăbdătoare să își vadă noua locuință. Timide, și-au scos capul din cutie și spre uimirea lor în camera era un cor întreg de păpușele care începură să cânte de bun venit. Cântecul lor fusese însă întrerupt de un gângurit. Apoi au văzut o păpușă rotunjoară, veselă care se îndrepta spre ele, râzând. Dar nu era cu baterii.
– Raisa, uite încă trei păpușele pentru corul nostru, spuse Riana. Acum o să putem merge cu colindul, așa cum ne-am propus și să facem spectacolul de Crăciun. Avem toate vocile. Însă trebuie să le învăț pe Irina, pe Maria și pe Maia poeziile.
Raisa râdea și bătea din mânuțe. Apoi trecu mai departe în patru labe. Riana se apucă de lucru. Crăciunul bătea la ușă și trebuia să mai facă câteva repetiții cu corul păpușilor. Își probă rochițele, se dădu cu puțin ruj, își aranjă codițele și era bucuroasă că reușise să le pregătească pe toate păpușile. Străluceau de bucurie, aliniate toate.

La un semn, cortina se ridică, luminile din sală se stinseră iar ele începură să cânte cu glasuri cristaline.
Continue reading